Prima pagina

Cricova Moldova

 Combinatul de Vinuri „Cricova” S.A., renumit pentru labirinturile sale subterane unice si, in special, pentru vinurile sale excelente, a fost fondat in 1952. Anume in acest an hrubele de calcar din preajma oraselului Cricova, din care istoric se extragea aceasta piatra de constructie, au fost transformate intr-o imensa unitate de producere si depozitare a vinului.

Fiind conceput ca un producator al vinurilor de elita in baza tehnologiilor clasice europene, Combinatul „Cricova” a folosit ca fundal pentru ulterioara sa activitate conditiile prospere originale ale galeriilor sale, care se extind pe o lungime mai mare de 60 km - labirinturi cu o microclima unica.

Vinex Murfatlar

Firma Vinex Murfatlar SRL a fost înfiinţată în anul 1993, fiind printre primele firme private din domeniu vitivinicol. Vinex Mufatlar prin poziţia sa geografică este amplasată într-o zonă viticolă de renume, atât în România cât şi în străinătate, pentru cantitatea şi calitatea vinurilor sale Podgoria Murfatlar .

Prima recoltă a fost vinificată în propria cramă în anul 2000 şi, de atunci, fiecare campanie a adus îmbunătăţiri ale procedeelor de vinificaţie, condiţionare, stocare şi îmbuteliere, grija permanentă pentru păstrarea şi creşterea calităţii fiind caracteristica firmei Vinex Murfatlar.

Tokaji Ungaria

 Tokaji denumeste si se refera la vinurile din regiunea Tokaj-Hegyalja din Ungaria. Regiunea este renumita si cunoscuta pentru vinurile sale dulci obtinute din vita nobila, vinuri cu traditie indelungata in aceasta regiune.

Vinurile Tokaji au o istorie indelungata iar acest fapt a facut  ca si alte zone si regiuni sa imprumute numele pentru a indica vinurile bune.

Villany Ungaria

The Villany region has been a winegrowing area for centuries and tradition followed until recent days.

The first winegrowers and winemakers here and all over in Roman Pannonia have been the Romans, consequently this part of Hungary is not only the southernmost but also the oldest winegrowing area of the country. Documents and archeological research prooves that wine has been grown and produced here centuries ago. A recently unveiled remains of a Roman estate in the vicinity of the village Nagyharsany showed interesting script on the house, telling that the ancient owner cultivated here 40 hectares of grape for his son called Venatus. 

Aur si Argint pentru Casa de Vinuri "Mihail" Imprimare E-mail
Thursday, 15 May 2008

Concursului International de Vinuri BucurestiIn perioada 8-11 mai s-a desfasurat a cincea editie a Concursului International de Vinuri Bucuresti.

In cadrul acestei manifestatii, organizate de catre Patronatul National al Viei si Vinului (PNVV), Asociatia Degustatorilor Autorizati din Romania (ADAR) si Oficiul National al Viei si Vinului (ONVV), sub patronajul Organizatiei Internationale a Viei si Vinului (OIV), au fost jurizate de catre experti din tara si strainatate 250 de probe de vin, printre care si produse comercializate de Casa de Vinuri Mihail. 

Mai departe...
 
Competitia pe piata vinurilor se ascute la finalul anului Imprimare E-mail
Saturday, 19 April 2008

Concurenta vinurilor provenite din import nu se simte inca pe piata romaneasca, dar cu siguranta impactul se va resimti spre sfarsitul anului, mai ales in ceea ce priveste pretul de comercializare a declarat pentru NewsIn, directorul Provinum, Basil Zarnoveanu. 

Mai departe...
 
Despre Cricova Moldova Imprimare E-mail
Wednesday, 26 March 2008

Combinatul de Vinuri „Cricova” S.A., renumit pentru labirinturile sale subterane unice si, in special, pentru vinurile sale excelente, a fost fondat in 1952. Anume in acest an hrubele de calcar din preajma oraselului Cricova, din care istoric se extragea aceasta piatra de constructie, au fost transformate intr-o imensa unitate de producere si depozitare a vinului. 

Mai departe...
 
Iceberg Tatius de la Cricova Moldova Imprimare E-mail
Sunday, 02 March 2008

In cadrul expozitiei „Vin Moldova 2008”, care s-a desfasurat in perioada de 20.02.2008 – 24.02.2008,  SA „Cricova” a lansat un produs nou ICEBERG „TATIUS”. 

Mai departe...
 
Excelent pentru Cricova Imprimare E-mail
Wednesday, 13 February 2008

Din nou marca „Cricova” iese in evidenta si aduce la Cricova Marele Premiu „Mercuriul de Aur”, acordat in categoria „Excelenta”, de data aceasta  prin seria sa noua de produse „Cricova Cuvee Prestige", spumant si vin clasic de colectie ! 

Mai departe...
 
SGS Moldova: Calitatea produselor autohtone - cheia spre pietele internationale Imprimare E-mail
Monday, 10 December 2007

Combinatul de Vinuri „Cricova” S.A. este o parte integrală a istoriei Moldovei, în beciurile căruia se găseşte tezaurul vinicol al MOldovei.

„Cricova” S.A. este o perlă a vinificaţiei moldoveneşti. În renumitele galerii de var, fondate în 1952 (cu o lungime de peste 60 km), sub tutela sigură a vinificatorilor se păstrează şi se maturizează excelentele vinuri moldoveneşti. Astăzi „Cricova” este un oraş subteran cu străzi şi bulevarde ce poartă denumiri de vin - Caberne, Pinot, Feteasca, Aligote etc. 

Mai departe...
 
<< Start < Inapoi 1 2 Inainte > Sfarsit >>

Rezultate 1 - 6 din 9
read more